(arhiva weblog)
Prima:
Cel mai secret si mai intunecat episod din viata Intai Statatorului Bisericii Ortodoxe Romane, Patriarhul Teoctist – perioada cat a parasit Scaunul Patriarhal in decembrie 1989, in plina revolutie – este scos la lumina de marturisirea zguduitoare a unui monah de la Manastirea Regala "Sfanta Treime" din Sinaia. Acesta dezvaluie ca Patriarhul Teoctist a batut la usa chiliei sale aproape de miezul noptii de 22 spre 23 decembrie 1989, la 12 ore de la fuga sotilor Ceausescu. Vreme de doua saptamani, nici staretia manastirii nu a stiut de prezenta inaltului ierarh ortodox. Doar patru persoane din Romania erau informate despre ascunzisul de la Sinaia, recomandat Patriarhului de catre Gelu Voican Voiculescu. De altfel, acesta a fost singurul oficial al statului care l-a si vizitat de cateva ori. Nici o fata bisericeasca nu a trecut pragul chiliei din Sinaia, ceea ce l-a facut pe ierarh sa creada ca a fost parasit de Dumnezeu.
La 18 decembrie 1989, Sfantul Sinod s-a reunit in sedinta, o sesiune extrem de tensionata din cauza evenimentelor de la Timisoara. Patriarhul Teoctist a anuntat atunci ca este de acord cu decizia politica de reprimare a miscarii din orasul de pe Bega, pe care o percepea ca "provocata de agenturi straine" si in care vedea pericolul destramarii statului, cu reflexie imediata in destramarea Bisericii. Nici unul dintre membrii Sinodului nu l-a contrazis. Nici pe fata, nici pe la colturi. Nimeni nu va sti vreodata ce a fost in sufletul Intai Statatorului Bisericii Ortodoxe Romane cinci zile mai tarziu, cand fuga Ceausestilor a scos in strada sute de mii de romani.
Potrivit monahului care avea sa-l gazduiasca pe Teoctist in urmatoarele 112 zile, intr-o umila chilie, decizia de a parasi in cel mai mare secret Palatul Patriarhal si de a se ascunde la Manastirea Regala "Sfanta Treime" din Sinaia (considerata si astazi vila patriarhala) i-a fost sugerata de Gelu Voican Voiculescu, ale carui rang si rol in Revolutie nu au fost niciodata complet elucidate. Cert este ca Voiculescu, cel care avea sa devina dupa executia Ceausestilor prim-viceprim-ministru al Romaniei, i-a indicat locatia. Probabil si numele monahului cu care urma sa imparta chilia.
Teoctist a plecat spre Sinaia pe seara, cu masina Patriarhiei, condusa de soferul sau personal. Monahul care l-a gazduit sustine ca doar Gelu Voican Voiculescu, scriitorul Artur Silvestri, poate cel mai bun prieten al PreaFericitului, si soferul au stiut de acest ascunzis.
Cu o ora inainte de miezul noptii de 22 spre 23 decembrie, Patriarhul a batut umil la usa unei chilii a manastirii mici, vechi, construita de Spatarul Mihail Cantacuzino. L-a primit acelasi monah care a consimtit astazi sa se destainuie "Romaniei libere". "A aparut seara, nu a mancat nimic, nu a participat la liturghie, a stat inchis in chilie, ca un prizonier. I-am adus a doua zi mancare de la trapeza ("cantina" calugarilor – n.r.). Abia dupa cateva zile am inceput sa fiu banuit de obste ca ceva se intampla, ca duc cuiva mancare pe ascuns", isi aminteste monahul. Cam in a treia zi, i-a dus un blid cu linte si atunci Patriarhul s-a deschis spre confesiune si i-a spus: "Oare ma vei vinde, preacuvioase, pentru un blid de linte, cum l-a vandut Esav pe fratele sau, Iacov? Sigur, nu". Dupa care a povestit monahului cum tot un blid de linte mancase la 14 ani, acasa, in comuna natala, cand a plecat cu oile la pascut si nu s-a mai intors, luand drumul manastirii. Tatal sau ii strigase cu cateva zile inainte: "Doar nu te-oi face popa, sa te dau la scoala!".
"Ii placea foarte mult crapul cu mamaliga si mujdei, asa ca am rugat un prieten al obstii noastre sa aduca tot a doua, a treia zi cate un crap de la pescaria Pestera Ialomicioarei, de peste munte", isi aminteste gazda. Painea era din cea cu cartofi si era adusa special de la Brasov, de la un brutar ce deservea manastirea. Dimineata, Teoctist manca paine cu cartofi, insotita totdeauna de ceaiul de rododendron. Planta era culeasa de gazda in aceeasi luna a fiecarui an de la Cota 1400.
Tot monahul ii prepara siropul de con de brad cu care indulcea cate un pahar de "Busuioaca de Bohotin". Patriarhului ii placeau doar vinurile dulci si foarte dulci. "Prea Fericirea Sa imi spunea dupa cateva pahare de vin: «Bohotina, Bohotina, cu aroma ta divina!». Se dadea in vant dupa afinata amestecata cu tuica ardeleana, careia ii spunea «puterea ursului», se imbujora si ii placea sa asculte romanta «Asa bea mitropolitul», fredonata de mine", rememoreaza monahul.
Vreme de doua saptamani, restul obstii monahale n-a stiut ce oaspete important adaposteste. Cand au aflat calugarii, si-au vazut de ale lor, fara sa incerce sa inteleaga un posibil substrat.
In tot acest rastimp, a venit de cateva ori in vizita Gelu Voican Voiculescu. "Vreau sa vad ce face ilustrul dumneavoastra oaspete, Intai Statatorul", spunea Voican, ceea ce l-a facut pe monah sa intrevada unele comenzi politice de care era dependent Prea Fericirea Sa: "Parca avea o lesa foarte lunga, al carei capat nu il vedeam".
Seara, stateau mai mult timp "la povesti", intre 9 si 12 noaptea, pana la slujba miazanoptica: "Ce sa fac, preacuvioase? Asa merg lucrurile. Sigur, preacuvioase, a trebuit sa fac influenta, ce mai, frate cu dracul pana treceam puntea. Inca nu stiu daca am trecut-o". Teoctist a pomenit cum, pe cand a fost episcop la Oradea, "a fost contactat de mai multi ofiteri de Securitate", isi aminteste calugarul. Astfel se explica, poate, de ce dupa 1990 rectorul Universitatii Oradea, controversatul Teodor Maghiar, i-a acordat Patriarhului titlul de Doctor Honoris Causa al universitatii bihorene.
La 18 ianuarie 1990, Patriarhia Romana anunta printr-un comunicat de presa faptul ca Patriarhul Teoctist s-a retras din Scaunul Patriarhal, fara a spune si din ce cauze.
Ulterior, intr-un alt comunicat se invocau "motive de sanatate". Pe Patriarh nu l-a intrebat nimeni, nu l-au anuntat, si asta l-a marcat foarte mult. Pana atunci se linistise cat de cat, iar anuntul Patriarhiei l-a luat prin surprindere. "Vezi ca, la un moment dat, ramai fara prieteni", i-a spus atunci, trist, PreaFericitul gazdei sale. Doua-trei zile a umblat ca nauc, spunand ca e "parasit de Dumnezeu". "Incet, l-am ajutat cu totii sa uite. Ii placea sa primeasca daruri si se bucura de ele. Staretul nostru, Clement, si cel ce avea sa-i urmeze, Macarie, ii faceau cadouri", mai spune monahul.
Ii placea sa se plimbe descult, dimineata, prin iarba cu roua, obicei deprins in tinerete, la Cernica. Privea ades la picturile lui Parvu Mutu Zugravu, cele cinci de la Manastirea Sinaia. Sau la desenele facute in carbune de Regina Elisabeta pe peretii interiori ai muzeului manastirii. Dar n-a intrat niciodata in cavoul lui Take Ionescu, liderul taranist inmormantat in paraclisul manastirii.
Gazda a avut privilegiul sa-i vada trupul lui Teoctist cand, in primavara extrem de timpurie a lui ‘90, "prizonierul" i-a cerut un tratament cu urzici. Monahul a cules primele urzici verzi aparute pe coastele Pelesului si, in chilie, i le punea pe corp de la brau in sus si cu cele mai lungi il batea usor. "Patriarhul zicea: «Ma simt mai ager, ma simt mai ager!». Procedeul parea a aduce si a penitenta, si dura pana la o jumatate de ora. Avea mare grija de corpul sau. Se dadea dimineata de dupa tratamentul cu urzici cu esenta de nard, un cumul de parfumuri orientale pe care il folosea din abundenta", spune monahul. "Putini muritori au avut sansa sa vada trupul Patriarhului, dar eu ma simteam cu totul natural in preajma lui. In fond, ingrijeam un om. Procedura devenise obicei", adauga el.
Intr-o seara, prin martie, gazda si-a iscodit inaltul oaspete. L-a intrebat, timid, cum vede lucrurile, "cum de comunistii s-au pus pe daramat biserici?". "Mai bine sa cada cladiri decat sa piara vieti", a spus Teoctist, dupa care a povestit despre vietile distruse de care avea cunostinta. "Biserica noastra a avut si o istorie paralela, care se impletea cu crima", a spus Teoctist, dupa care a dat cateva exemple pe care monahul nu le-a uitat.
A povestit de mitropolitul Bucovinei, Tit Simedrea, care a compus rugaciuni contra comunistilor. L-a pomenit pe episcopul Visarion Puiu, condamnat ca si criminal de comunisti, dar care a reusit sa fuga in Apus. A mai povestit de episcopul Emilian Antal, nepotul Patriarhului Miron Cristea, care s-a opus vehement impuscarii sefului PNT din Bucovina. A relatat cum comunistii l-au pus pe calugarul care-l servea pe episcop la masa sa-l otraveasca, iar acesta a baut singur otrava, zicand "mai bine mor eu decat sa ucid un episcop!".
N-a uitat nici de staretul manastirii "Sfantul Ioan" (din zona Campulung, Moldova), aruncat de securisti sub rotile trenului. Tot de crima era vorba si in cazul mitropolitului Sebastian Rusan, "sinucis" prin otravire dupa ce fusese declarat de autoritati "debil mintal".
"Cum sa nu te marcheze toate astea, si cate trebuie sa mai fi stiut Prea Fericirea Sa?", se intreaba astazi monahul.
Potrivit monahului care avea sa-l gazduiasca pe Teoctist in urmatoarele 112 zile, intr-o umila chilie, decizia de a parasi in cel mai mare secret Palatul Patriarhal si de a se ascunde la Manastirea Regala "Sfanta Treime" din Sinaia (considerata si astazi vila patriarhala) i-a fost sugerata de Gelu Voican Voiculescu, ale carui rang si rol in Revolutie nu au fost niciodata complet elucidate. Cert este ca Voiculescu, cel care avea sa devina dupa executia Ceausestilor prim-viceprim-ministru al Romaniei, i-a indicat locatia. Probabil si numele monahului cu care urma sa imparta chilia.
Teoctist a plecat spre Sinaia pe seara, cu masina Patriarhiei, condusa de soferul sau personal. Monahul care l-a gazduit sustine ca doar Gelu Voican Voiculescu, scriitorul Artur Silvestri, poate cel mai bun prieten al PreaFericitului, si soferul au stiut de acest ascunzis.
Cu o ora inainte de miezul noptii de 22 spre 23 decembrie, Patriarhul a batut umil la usa unei chilii a manastirii mici, vechi, construita de Spatarul Mihail Cantacuzino. L-a primit acelasi monah care a consimtit astazi sa se destainuie "Romaniei libere". "A aparut seara, nu a mancat nimic, nu a participat la liturghie, a stat inchis in chilie, ca un prizonier. I-am adus a doua zi mancare de la trapeza ("cantina" calugarilor – n.r.). Abia dupa cateva zile am inceput sa fiu banuit de obste ca ceva se intampla, ca duc cuiva mancare pe ascuns", isi aminteste monahul. Cam in a treia zi, i-a dus un blid cu linte si atunci Patriarhul s-a deschis spre confesiune si i-a spus: "Oare ma vei vinde, preacuvioase, pentru un blid de linte, cum l-a vandut Esav pe fratele sau, Iacov? Sigur, nu". Dupa care a povestit monahului cum tot un blid de linte mancase la 14 ani, acasa, in comuna natala, cand a plecat cu oile la pascut si nu s-a mai intors, luand drumul manastirii. Tatal sau ii strigase cu cateva zile inainte: "Doar nu te-oi face popa, sa te dau la scoala!".
"Ii placea foarte mult crapul cu mamaliga si mujdei, asa ca am rugat un prieten al obstii noastre sa aduca tot a doua, a treia zi cate un crap de la pescaria Pestera Ialomicioarei, de peste munte", isi aminteste gazda. Painea era din cea cu cartofi si era adusa special de la Brasov, de la un brutar ce deservea manastirea. Dimineata, Teoctist manca paine cu cartofi, insotita totdeauna de ceaiul de rododendron. Planta era culeasa de gazda in aceeasi luna a fiecarui an de la Cota 1400.
Tot monahul ii prepara siropul de con de brad cu care indulcea cate un pahar de "Busuioaca de Bohotin". Patriarhului ii placeau doar vinurile dulci si foarte dulci. "Prea Fericirea Sa imi spunea dupa cateva pahare de vin: «Bohotina, Bohotina, cu aroma ta divina!». Se dadea in vant dupa afinata amestecata cu tuica ardeleana, careia ii spunea «puterea ursului», se imbujora si ii placea sa asculte romanta «Asa bea mitropolitul», fredonata de mine", rememoreaza monahul.
Vreme de doua saptamani, restul obstii monahale n-a stiut ce oaspete important adaposteste. Cand au aflat calugarii, si-au vazut de ale lor, fara sa incerce sa inteleaga un posibil substrat.
In tot acest rastimp, a venit de cateva ori in vizita Gelu Voican Voiculescu. "Vreau sa vad ce face ilustrul dumneavoastra oaspete, Intai Statatorul", spunea Voican, ceea ce l-a facut pe monah sa intrevada unele comenzi politice de care era dependent Prea Fericirea Sa: "Parca avea o lesa foarte lunga, al carei capat nu il vedeam".
Seara, stateau mai mult timp "la povesti", intre 9 si 12 noaptea, pana la slujba miazanoptica: "Ce sa fac, preacuvioase? Asa merg lucrurile. Sigur, preacuvioase, a trebuit sa fac influenta, ce mai, frate cu dracul pana treceam puntea. Inca nu stiu daca am trecut-o". Teoctist a pomenit cum, pe cand a fost episcop la Oradea, "a fost contactat de mai multi ofiteri de Securitate", isi aminteste calugarul. Astfel se explica, poate, de ce dupa 1990 rectorul Universitatii Oradea, controversatul Teodor Maghiar, i-a acordat Patriarhului titlul de Doctor Honoris Causa al universitatii bihorene.
La 18 ianuarie 1990, Patriarhia Romana anunta printr-un comunicat de presa faptul ca Patriarhul Teoctist s-a retras din Scaunul Patriarhal, fara a spune si din ce cauze.
Ulterior, intr-un alt comunicat se invocau "motive de sanatate". Pe Patriarh nu l-a intrebat nimeni, nu l-au anuntat, si asta l-a marcat foarte mult. Pana atunci se linistise cat de cat, iar anuntul Patriarhiei l-a luat prin surprindere. "Vezi ca, la un moment dat, ramai fara prieteni", i-a spus atunci, trist, PreaFericitul gazdei sale. Doua-trei zile a umblat ca nauc, spunand ca e "parasit de Dumnezeu". "Incet, l-am ajutat cu totii sa uite. Ii placea sa primeasca daruri si se bucura de ele. Staretul nostru, Clement, si cel ce avea sa-i urmeze, Macarie, ii faceau cadouri", mai spune monahul.
Ii placea sa se plimbe descult, dimineata, prin iarba cu roua, obicei deprins in tinerete, la Cernica. Privea ades la picturile lui Parvu Mutu Zugravu, cele cinci de la Manastirea Sinaia. Sau la desenele facute in carbune de Regina Elisabeta pe peretii interiori ai muzeului manastirii. Dar n-a intrat niciodata in cavoul lui Take Ionescu, liderul taranist inmormantat in paraclisul manastirii.
Gazda a avut privilegiul sa-i vada trupul lui Teoctist cand, in primavara extrem de timpurie a lui ‘90, "prizonierul" i-a cerut un tratament cu urzici. Monahul a cules primele urzici verzi aparute pe coastele Pelesului si, in chilie, i le punea pe corp de la brau in sus si cu cele mai lungi il batea usor. "Patriarhul zicea: «Ma simt mai ager, ma simt mai ager!». Procedeul parea a aduce si a penitenta, si dura pana la o jumatate de ora. Avea mare grija de corpul sau. Se dadea dimineata de dupa tratamentul cu urzici cu esenta de nard, un cumul de parfumuri orientale pe care il folosea din abundenta", spune monahul. "Putini muritori au avut sansa sa vada trupul Patriarhului, dar eu ma simteam cu totul natural in preajma lui. In fond, ingrijeam un om. Procedura devenise obicei", adauga el.
Intr-o seara, prin martie, gazda si-a iscodit inaltul oaspete. L-a intrebat, timid, cum vede lucrurile, "cum de comunistii s-au pus pe daramat biserici?". "Mai bine sa cada cladiri decat sa piara vieti", a spus Teoctist, dupa care a povestit despre vietile distruse de care avea cunostinta. "Biserica noastra a avut si o istorie paralela, care se impletea cu crima", a spus Teoctist, dupa care a dat cateva exemple pe care monahul nu le-a uitat.
A povestit de mitropolitul Bucovinei, Tit Simedrea, care a compus rugaciuni contra comunistilor. L-a pomenit pe episcopul Visarion Puiu, condamnat ca si criminal de comunisti, dar care a reusit sa fuga in Apus. A mai povestit de episcopul Emilian Antal, nepotul Patriarhului Miron Cristea, care s-a opus vehement impuscarii sefului PNT din Bucovina. A relatat cum comunistii l-au pus pe calugarul care-l servea pe episcop la masa sa-l otraveasca, iar acesta a baut singur otrava, zicand "mai bine mor eu decat sa ucid un episcop!".
N-a uitat nici de staretul manastirii "Sfantul Ioan" (din zona Campulung, Moldova), aruncat de securisti sub rotile trenului. Tot de crima era vorba si in cazul mitropolitului Sebastian Rusan, "sinucis" prin otravire dupa ce fusese declarat de autoritati "debil mintal".
"Cum sa nu te marcheze toate astea, si cate trebuie sa mai fi stiut Prea Fericirea Sa?", se intreaba astazi monahul.
"A recunoscut in fata umilei mele persoane, in nopti de discutii cutremuratoare, fragmente ascunse dintr-o istorie de care eu atunci nu stiam", spune monahul. "Mi-a mai spus cum, intr-o zi, Postelnicu l-a instiintat ca la o sedinta Elena Ceausescu ar fi zis: "Dar mai terminati-l odata si pe asta!". Patriarhul s-ar fi aratat mirat fiindca, in aparenta, "se intelegea bine cu sotia lui Ceausescu".
Obiceiul monahului de la Sinaia de a trimite rododendron Patriarhului a continuat ani de zile dupa 1990. Din pachetul lunar nu lipsea sticla de sirop de con de brad, cu care se indulcea Busuioaca de Bohotin. Patriarhul il chema, uneori, la Patriarhie, sa repete tratamentul de primavara cu urzicute. Dupa ‘94, gazda de la Sinaia ii trimitea "urzicutele timpurii pentru tratamentul aducerii aminte". Dupa 1996, intre cei doi a intervenit o schisma si nu s-au mai vazut.
Monahul are si azi iconita de aur in filigran daruita de Patriarh in zilele de restriste din 1990. Cand o priveste, are o anumita stralucire in ochi, precum oamenii care inteleg cum merg lucrurile.
Puterea suprema din BOR a fost, oficial, in mainile unei locotenente in perioada 18 ianuarie - 4 aprilie 1990. Interimatul a fost asigurat de cinci episcopi.
Doua evenimente se desfasurau in paralel. Primul privea plecarea Patriarhului din Patriarhie in mod secret, in zilele revolutiei, plecare de care stiau foarte putini oameni. In volumul "Vremea Seniorilor" (Carpathia Press, 2005), Artur Silvestri nota in capitolul "O pagina inlacrimata de iarna": "Numai Prea Fericirea Sa Teoctist, straniul ezoterist Gelu Voican Voiculescu si eu insumi cred ca stim pe acest pamant ce s-a petrecut cu adevarat in acele zile in Biserica Ortodoxa Romana". Pe de alta parte, parca sub aceeasi bagheta magica, tot la 18 ianuarie 1990 lua fiinta "Grupul de reflectie si de innoire in Biserica Ortodoxa Romana", grupand personalitati precum Bartolomeu Anania, parintele Galeriu, arhimandritul Ilie Cleopa, parintele Staniloaie etc. In prima instanta, Grupul l-a dorit pe arhimandritul Ilie Cleopa drept Patriarh, iar statutul de organizare al BOR permitea aceasta optiune: "Clerul superior se alege dintre licentiati sau doctori in teologie, mitropoliti, episcopi, arhierei, monahi sau preoti din categoria a I-a vaduvi prin deces" (Art. 129). Un precedent exista: Patriarhul Iustin a fost propulsat de la catedra de profesor de teologie direct in Scaunul mitropolitan, pe acelasi temei. Grupul a inceput o procedura de rupere de comunism in emulatia imediat post-revolutionara, iar Bartolomeu Anania scria in 4 februarie 1990 in ziarul "Romania libera" despre "pacatele comise si omisive de BOR in timpul comunismului". Eforturile grupului au fost modificate insa, iar sub presiunea externa episcopul vicar de Timisoara, Daniel Lugojanul – Mitropolitul de azi al Moldovei – i-a facut rechemarea in functia de Patriarh.
Evenimentul a fost relatat, sumar, de insusi Patriarhul Teoctist in interviul acordat in aprilie 1990 ziaristului britanic Alec Russell de la The Daily Telegraph:
» In traditia regulamentului ortodox este posibil ca un Patriarh sa-si dea demisia?
— Conform canoanelor si legiuirilor noastre bisericesti ortodoxe, un Patriarh se poate retrage temporar numai din motive de sanatate. Acest lucru s-a intamplat si in cazul meu. Nicidecum nu a fost vorba de o demisie, care ar fi fost anticanonica. De aceea, la chemarea Sfantului Sinod, dupa insanatosire, am revenit la slujirea de Intai Statator al BOR...
» Daca nu este posibil, cum va explicati retragerea din 18 ianuarie?
— Aveti raspunsul in cel pentru prima intrebare... (www.romanialibera.ro)
Obiceiul monahului de la Sinaia de a trimite rododendron Patriarhului a continuat ani de zile dupa 1990. Din pachetul lunar nu lipsea sticla de sirop de con de brad, cu care se indulcea Busuioaca de Bohotin. Patriarhul il chema, uneori, la Patriarhie, sa repete tratamentul de primavara cu urzicute. Dupa ‘94, gazda de la Sinaia ii trimitea "urzicutele timpurii pentru tratamentul aducerii aminte". Dupa 1996, intre cei doi a intervenit o schisma si nu s-au mai vazut.
Monahul are si azi iconita de aur in filigran daruita de Patriarh in zilele de restriste din 1990. Cand o priveste, are o anumita stralucire in ochi, precum oamenii care inteleg cum merg lucrurile.
Puterea suprema din BOR a fost, oficial, in mainile unei locotenente in perioada 18 ianuarie - 4 aprilie 1990. Interimatul a fost asigurat de cinci episcopi.
Doua evenimente se desfasurau in paralel. Primul privea plecarea Patriarhului din Patriarhie in mod secret, in zilele revolutiei, plecare de care stiau foarte putini oameni. In volumul "Vremea Seniorilor" (Carpathia Press, 2005), Artur Silvestri nota in capitolul "O pagina inlacrimata de iarna": "Numai Prea Fericirea Sa Teoctist, straniul ezoterist Gelu Voican Voiculescu si eu insumi cred ca stim pe acest pamant ce s-a petrecut cu adevarat in acele zile in Biserica Ortodoxa Romana". Pe de alta parte, parca sub aceeasi bagheta magica, tot la 18 ianuarie 1990 lua fiinta "Grupul de reflectie si de innoire in Biserica Ortodoxa Romana", grupand personalitati precum Bartolomeu Anania, parintele Galeriu, arhimandritul Ilie Cleopa, parintele Staniloaie etc. In prima instanta, Grupul l-a dorit pe arhimandritul Ilie Cleopa drept Patriarh, iar statutul de organizare al BOR permitea aceasta optiune: "Clerul superior se alege dintre licentiati sau doctori in teologie, mitropoliti, episcopi, arhierei, monahi sau preoti din categoria a I-a vaduvi prin deces" (Art. 129). Un precedent exista: Patriarhul Iustin a fost propulsat de la catedra de profesor de teologie direct in Scaunul mitropolitan, pe acelasi temei. Grupul a inceput o procedura de rupere de comunism in emulatia imediat post-revolutionara, iar Bartolomeu Anania scria in 4 februarie 1990 in ziarul "Romania libera" despre "pacatele comise si omisive de BOR in timpul comunismului". Eforturile grupului au fost modificate insa, iar sub presiunea externa episcopul vicar de Timisoara, Daniel Lugojanul – Mitropolitul de azi al Moldovei – i-a facut rechemarea in functia de Patriarh.
Evenimentul a fost relatat, sumar, de insusi Patriarhul Teoctist in interviul acordat in aprilie 1990 ziaristului britanic Alec Russell de la The Daily Telegraph:
» In traditia regulamentului ortodox este posibil ca un Patriarh sa-si dea demisia?
— Conform canoanelor si legiuirilor noastre bisericesti ortodoxe, un Patriarh se poate retrage temporar numai din motive de sanatate. Acest lucru s-a intamplat si in cazul meu. Nicidecum nu a fost vorba de o demisie, care ar fi fost anticanonica. De aceea, la chemarea Sfantului Sinod, dupa insanatosire, am revenit la slujirea de Intai Statator al BOR...
» Daca nu este posibil, cum va explicati retragerea din 18 ianuarie?
— Aveti raspunsul in cel pentru prima intrebare... (www.romanialibera.ro)
A doua (fragment din Raportul Tismaneanu) :
„ (...) Istoricii ortodocsi din vechea generatie au apelat la jenante mijloace de a ascunde detentia episcopilor uniti in manastirile ortodoxe in perioadele 1948-1950 si 1955-1970.
De altfel, partea cea mai dureroasa si delicata a memoriilor lui Iuliu Hossu este cea consacrata raporturilor cu ierarhia ortodoxa, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla consemnand cu o profunda tristete purtarea cinica si lipsita de pocainta a unor prelati ortodocsi, precum patriarhul Justinian Marina, mitropolitii Nicolae Balan si Iustin Moisescu, episcopii Nicolae Colan si Teoctist Arapasu.
Cu cel din urma, Iuliu Hossu a purtat mai multe discutii in contradictoriu atat la Curtea de Arges, cat si la manastirea Ciorogarla. Ierarhul greco-catolic noteaza ca, la 14 august 1956, a fost vizitat la Ciorogarla de episcopul vicar Teoctist si de Alexandru Ionescu, vicar patriarhal, care i-au adus trista veste a separarii de cei doi confrati, episcopii Alexandru Rusu si Ioan Balan.
Aceste intalniri sunt surprinse si de documentele organelor represive: spre exemplu, o nota a Securitatii din 12 septembrie 1956 consemneaza ca:
„din convorbirile avute cu Iuliu Hossu si [Ioan] Balan, se constata ca ei nu renunta cu nimic la credinta lor politica si religioasa. Hossu a declarat in fata episcopului T[eoctist] Arapasu, Al. Ionescu si I. Florea: «Credinta noastra este viata noastra. Atunci cand ni se va lua viata, atunci vom fi dezlegati de credinta noastra»”.
Atat Iustin Moisescu, cat si Teoctist Arapasu, succesorii patriarhului Justinian, desi faceau parte din tabere ecleziale rivale, au ajuns in fruntea BOR datorita loialitatii dovedite fata de conducerea Partidului Comunist, primul avand si o proasta reputatie de politruc.
Amandoi s-au remarcat ca sustinatori ai „luptei pentru pace”, tema favorita a propagandei comuniste, de fapt parte a discursului isteric antioccidental, in care au fost angrenati prelati si preoti, deveniti activisti in asa-numitele Comitete de Lupta pentru Pace.
Cateva documente descoperite foarte recent in fondul CC al PCR - Sectia Cadre, reprezentand fisa de cadre a Prea Fericirii Sale Parintele Patriarh Teoctist, indica cu claritate faptul ca apartenenta la aceste comitete a fost intr-un fel o conditie a ascensiunii sale catre cea mai inalta demnitate ecleziastica, a fost pretul platit pentru ca factorii decizionali de la varful PCR sa-l accepte mai intai ca episcop, apoi mitropolit si, in fine, in 1986, patriarh.
Faptul ca arhimandritul (si mai apoi episcopul) Teoctist a fost inca din 1948 mesagerul puterii politice pe langa episcopii greco-catolici aflati in detentie a avut urmari care s-au vadit chiar si dupa 1989, exacerband resentimentele multor clerici si credinciosi uniti.”
De altfel, partea cea mai dureroasa si delicata a memoriilor lui Iuliu Hossu este cea consacrata raporturilor cu ierarhia ortodoxa, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla consemnand cu o profunda tristete purtarea cinica si lipsita de pocainta a unor prelati ortodocsi, precum patriarhul Justinian Marina, mitropolitii Nicolae Balan si Iustin Moisescu, episcopii Nicolae Colan si Teoctist Arapasu.
Cu cel din urma, Iuliu Hossu a purtat mai multe discutii in contradictoriu atat la Curtea de Arges, cat si la manastirea Ciorogarla. Ierarhul greco-catolic noteaza ca, la 14 august 1956, a fost vizitat la Ciorogarla de episcopul vicar Teoctist si de Alexandru Ionescu, vicar patriarhal, care i-au adus trista veste a separarii de cei doi confrati, episcopii Alexandru Rusu si Ioan Balan.
Aceste intalniri sunt surprinse si de documentele organelor represive: spre exemplu, o nota a Securitatii din 12 septembrie 1956 consemneaza ca:
„din convorbirile avute cu Iuliu Hossu si [Ioan] Balan, se constata ca ei nu renunta cu nimic la credinta lor politica si religioasa. Hossu a declarat in fata episcopului T[eoctist] Arapasu, Al. Ionescu si I. Florea: «Credinta noastra este viata noastra. Atunci cand ni se va lua viata, atunci vom fi dezlegati de credinta noastra»”.
Atat Iustin Moisescu, cat si Teoctist Arapasu, succesorii patriarhului Justinian, desi faceau parte din tabere ecleziale rivale, au ajuns in fruntea BOR datorita loialitatii dovedite fata de conducerea Partidului Comunist, primul avand si o proasta reputatie de politruc.
Amandoi s-au remarcat ca sustinatori ai „luptei pentru pace”, tema favorita a propagandei comuniste, de fapt parte a discursului isteric antioccidental, in care au fost angrenati prelati si preoti, deveniti activisti in asa-numitele Comitete de Lupta pentru Pace.
Cateva documente descoperite foarte recent in fondul CC al PCR - Sectia Cadre, reprezentand fisa de cadre a Prea Fericirii Sale Parintele Patriarh Teoctist, indica cu claritate faptul ca apartenenta la aceste comitete a fost intr-un fel o conditie a ascensiunii sale catre cea mai inalta demnitate ecleziastica, a fost pretul platit pentru ca factorii decizionali de la varful PCR sa-l accepte mai intai ca episcop, apoi mitropolit si, in fine, in 1986, patriarh.
Faptul ca arhimandritul (si mai apoi episcopul) Teoctist a fost inca din 1948 mesagerul puterii politice pe langa episcopii greco-catolici aflati in detentie a avut urmari care s-au vadit chiar si dupa 1989, exacerband resentimentele multor clerici si credinciosi uniti.”
interesant asta cu Teoctist. D-zeu sa-l ierte! dar mie nu mi+a placut ca om niciodata. Se pare ca nu m-am inselat, avand in vedere articolul din RL.
RăspundețiȘtergere