miercuri, 29 septembrie 2010

iRealitatea pentru noi / Este BBC Doi!

Schimbare de garda la Realitatea TV, conform Hotnews. Fostul director general Catalin Popa preda friiele amicului de vorba goala a lui Mircea Dinescu, e vorba de Stelian Tanase.
Odata cu instalarea in functie, Stelian Tanase declara ca a propus patronului trustului Sorin Ovidiu Vintu un "proiect de rebranduire, de repozitionare a postului pe baza regulilor BBC".
BBC, acest adevarat simbol al mass-mediei internationale, a reusit ca in ultimii ani sa-si altereze imaginea de independenta. Primul exemplu care imi vine in minte a fost expulzarea in 2003 a jurnalistului Traian Ungureanu din echipa BBC ROMANIA, facuta la insistentele lui Adrian Nastase si a camarilei sale.

Si daca tot veni vorba de Traian Ungureanu, iata caracterizarea facuta de acesta postului BBC:
"Am lucrat mult timp la BBC, am asistat la degadarea instituţiei şi am plecat, expulzat de noua ei etică ipocrită. Pe scurt, BBC a devenit scena şi proprietatea editorială a unei noi clase. Grupul care a preluat instituţia e educat, militant şi bine instruit în arta ipocriziei. El va întîmpina orice critică amintind, ca pe un element dat de ordinea naturală, că BBC "e obiectiv" . În realitate, grupul de manageri şi newsroom-ul sînt dominate categoric de o stîngă care detestă tradiţia naţională, e profund anti-americană, anti-israeliană şi pro-arabă. Noua elită de facto a instituţiei (cunoscută în Anglia sub numele de "Guardian readers" , cititori ai marelui cotidian de stînga) tinde spre un socialism umanitar care colecţionează victime în lumea a treia, nu suportă angajamentul pro-american al estului european, e complet isterizată de politica externă a Primului Ministru Blair şi îşi spală pe creier audienţa cu un coctail de ecologie şi multiculturalism.
Acum cîţiva ani, BBC a suprimat un raport intern care sesiza direcţia anti-israeliană a instituţiei. Presa, din nou, The Times, a publicat în cîteva rînduri, mărturiile revoltate ale unor foşti ziarişti BBC care au fost izolaţi sau reduşi la tăcere pentru că nu erau destul de la stînga şi, în orice caz, nu împotriva a orice e de dreapta sau suspect de dreapta, de la Thatcher, la Blair. În ultimii ani petrecuţi la BBC, am avut plăcerea să asist la: propaganda neîngrădită a sindicatului intern împotriva războiului din Iraq, desfăşurarea slobodă a unui miting anti-Bush în interiorul instiuţiei, înfinţarea unei camere de rugăcine pentru musulmani (se ştie: creştinii nu au nevoie de aşa ceva, iar dacă au, pot merge la biserică, deşi cei cîţiva creştini practicanţi pe care i-am întîlnit la BBC m-au rugat să nu cumva să îi trădez) . Am mai vizionat: şedinţe editoriale de echilibrare în care trona ideea că Securitatea română nu trebuie să devină o obsesie, iar trupele USLA active în decembrie '89 trebuie privite aşa cum sînt privite, astăzi, trupele antiterorism din subordinea guvernelor occidentale."

Pai nu inteleg de ce rebranduire mai e nevoie la iRealitatea TV, poate doar la nivelul siglei si a decorului. In rest sint identici BBC-ului, poate cu exceptia camerei de rugaciune pentru musulmani....

luni, 27 septembrie 2010

Aduceri aminte ... azi Mineriada IV - Costesti

Dupa nebunia (la figurat, dar si la propriu) din timpul si de dupa mitingul (autorizat+neautorizat) al cadrelor din MI, la instalarea noului ministru al internelor Traian Igas pe numele sau, Traian Basescu mentioneaza referitor la pasivitatea suspecta a Jandarmeriei pusa sa pazeasca un miting care a scapat prea usor de sub control:
"nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar nici nu pot sa nu spun ce gandesc: am avut acelasi sentiment ca atunci cand am aflat la o mineriada ca un general se bagase in portbagaj" (sursa Hotnews).

Generalul la care face referire Basescu se numeste Gheorghe Lupu si a fost seful dispozitivului de la Costesti. Iata ce povesteste fotoreporterul Paul Agarici: 
"Generalul Ghe. Lupu, şeful trupelor de ordine a fugit. „Salut domnule general, ce faceţi?” îl întreb. Zice: „dragă, vreau să plec!”. Se afla în mijlocul trupelor sale, în mod fizic, protejat de patru oameni pe spatele cărora scria POLIŢIE. A pătruns un „Espero”(?!). Unul din ei a golit portbagajul, iar generalul Lupu a săltat vioi şi tinereşte în el. (N.B. In defileul Jiului, Miron Cozma dirija minerii prin portavoce cocoţat pe capota unui „Espero” albastru al Companiei Huilei. Cu aceiaşi maşină, Miron Cozma a fost la întâlnirea nocturnă de la Tg. Jiu cu generalul Lupu! Câte „Espero” erau în România?). A fugit în vale, la casa unui învăţator. L-am regăsit mai târziu. Mânca o supă cu tăiţei. Mi-a zis ca vrea să vorbească şi să răspundă ziariştilor." (nota: sublinierile ii apartin).

Si ca sa terminam intr-o nota de can-can, iata un alt fragment:
" Sorin Ovidiu Bălan, colegul meu de atunci, ziarist şi „curajos” prezentator al unor emisiuni T.V., a făcut şi el în pantaloni: a fugit sănătos prin pădure, de frică. Şi-a pierdut telefonul mobil din dotarea „Curentului”. L-am Întâlnit prin Râmnicu Vâlcea peste două zile. Îşi revenise şi era din nou, bărbat: „ce-a a mai fost, zi şi mie ca să pot povesti la redacţie ...”  

Intreaga istorie traita de Paul Agarici e postata aici

O alta istorisire despre Costesti, pe aceasta pagina.