Dupa 19 ani - Diversiunea

Despre diversiunile aparute in timpul evenimentelor din Decembrie '89 se pot scrie tratate intregi.

Primul exemplu care vine tuturor in minte este chiar emisia din acea perioada a Televiziunii Romane Libere, libera de cenzura dar in acelasi timp prada zvonurilor alarmiste. Zvonuri care in final au generat victime omenesti si pagube materiale. Insa la nivelul perceptiei strazii aceste zvonuri trebuiau si materializate "pe teren", altfel insiruirea unor amenintari "teroriste" ramase fara urmari in plan faptic ar fi cazut incetul cu incetul in derizoriu.

Masacrul de la Otopeni" poate fi considerat un caz clasic de dezinformare. Caz care a sfirsit tragic intr-o baie de singe, fiind ucisi (a se citi "executati") deopotriva militari cu trei luni de armata sau civili angajati ai aeroportului.

Dar mai bine sa lasam loc marturiilor:

"Un supravieţuitor al masacrului de la Otopeni, Daniel George Mihai a declarat în faţa Curţii Supreme de Justiţie că este convins că factorii de decizie din Armată ştiau că soldaţii vor fi omorîţi: "Am convingerea că factorii de decizie ne-au trimis în cunoştinţă de cauză la Otopeni. Ne-au trimis să ne omoare !", a spus el, precizînd că în zilele de 23 şi 24 decembrie 1989 s-a tras foc continuu din aeroport. În ziua de 23 decembrie '89, pe tot parcursul drumului de la Băneasa la Otopeni, convoiul cu militari din Cîmpina a fost oprit de două patrule, care, în urma schimbărilor de parole, au dat liberă trecere spre aeroport. La cel de-al treilea baraj, convoiul a fost atacat de soldaţii MApN, care "erau convinşi că sîntem terorişti", a mai declarat Daniel George Mihai. "Am avut noroc. Nu am fost rănit. După atac am fost luat prizonier împreună cu alţi doi militari şi dus în spatele aeroportului într-o cameră, unde ne-au pus cu faţa la perete şi mîinile ridicate. S-au purtat cu noi de parcă eram cu adevărat terorişti", a mai precizat Daniel Mihai, fost comandant de grupă de la UM 0865 Cîmpina"(...)"Curtea Supremă de Justiţie a continuat audierile de martori, în faţa instanţei militare depunînd mãrturie şi Dan Vasilache, Ilie Moldovan, Dorică Juvene şi Paul Buştiuc, foşti soldaţi ai UM 0865 Cîmpina. Aceştia au afirmat în faţa instanţei că în dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989 li s-a spus că "vor merge să elibereze Aeroportul Otopeni, care a fost ocupat de trupele USLA". Martorul Vasilache a mai afirmat că mulţi dintre militarii îmbarcaţi în dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989 în cele trei autocamioane nu erau înarmaţi, deşi plecau în misiune de apărare a unui obiectiv important. Ilie Moldovan a declarat instanţei că, după ce supravieţuitorii masacrului s-au predat, li s-a interzis acestora să-i ajute pe colegii lor răniţi. Convingerea martorului este aceea că, dacă s-ar fi acordat primul ajutor unora dintre soldaţii răniţi, aceştia n-ar fi decedat." (Mediafax - Procesul lotului Otopeni)

"La Otopeni, câteva zeci de militari în termen (de la U.M.0865 Câmpina), chemaţi pentru a apăra aeroportul, au parte de un tratament destinat teroriştilor; în urma unui adevărat masacru sunt toţi împuşcaţi, răniţilor nu li se acordă ajutor medical, 14 cadavre sunt lăsate patru zile într-o magazie de mărfuri din incinta aeroportului" (Mediafax - Revolutia 1989).

"În noaptea de 22 spre 23, pe la patru dimineaţa au primit ordin să urce în camioane cu destinaţia Aeroportul Otopeni, unde li s-a spus că urmează să sosească transporturi cu ajutoare. "Am plecat în trei camioane acoperite cu prelată şi cu trei şiruri de bănci aşezate de-a lungul maşinii. Eu eram în primul. De obicei locul meu era în faţă spre cabină, dar atunci am întârziat şi m-am aşezat al doilea lângă coborâre. Pe coleg îl trăgea curentul şi aşa am stat eu primul la coborâre", spune Mălăncuş. La intrarea pe şoseaua spre aeroport au fost întâmpinaţi de un ofiţer de la Aeroport, aşa cum se înţeleseseră la plecarea de la Băneasa. "S-au schimbat parolele, totul a fost în regulă. Ne-a preluat şi când am ajuns la vreo 70 de metri de aeroport s-a auzit prima rafală puternică de armă, apoi a urmat iadul de pe lume", îşi aminteşte medieşeanul. Prima rafală i-a aruncat pe toţi pe burtă, speriaţi, claie peste grămadă. Camionul a continuat să înainteze. Au urmat rafale interminabile. "Era o execuţie, practic s-a tras în noi cu tot armamentul care se găsea pe aeroport, inclusiv cu mitraliere mari de pe TAB. Se auzea şuierul gloanţelor, se loveau de maşină, auzeam colegii urlând îngroziţi şi văitându-se că sunt loviţi. Norocul meu a fost că eram la margine şi nu ştiu cum am apucat să mă lungesc de-a lungul trapei şi am reuşit să sar. M-am ascuns după o roată. Din maşina noastră nu ştiu câţi au reuşit să sară, cert e că au murit vreo 13-14 inşi. Unii colegi au folosit armamentul, eu n-am tras niciun foc. S-a strigat apoi la o portavoce să ne ridicăm în picioare cu mâinile sus. Cei care s-au ridicat au fost ciuruiţi. Comandantul nostru de pluton şi cel de companie urlau să nu ne ridicăm, ci să mergem târâş spre o lizieră din apropiere", îşi aminteşte şi acum cu groază, Mălăncuş. Medieşeanul s-a târât şi s-a ascuns după un brăduleţ, dar când a vrut să încarce arma a fost împuşcat. "Am simţit o plesnitură la încheietura mâinii stângi. Aveam ceas pe mână şi glonţul a lovit ceasul că altfel cred că-mi zbura palma. Am simţit o căldură şi apoi mi-am pierdut cunoştinţa. Mi-am revenit şi cu chiu cu vai m-am târât spre o lizieră. Acolo m-am întâlnit cu un coleg, care mi-a aplicat un garou. Am văzut un autobuz oprit la ceva distanţă şi am luat-o la fugă spre el. Nu mai eram în bătaia armelor. În autobuz erau alţi răniţi", explică medieşeanul. (marturia lui Cosmin Malancus publicata in Viata comunitatii Medias).

Se prea poate ca spre dimineata, constientizind proportiile dezastrului, comandantii militari ai aeroportului au incercat sa stearga pe cit se poate urmele masacrului. Unele din cadavre au fost "depozitate" in magaziile aeroportului cu intentia, probabil, de a fi ingropate mai tirziu in padurile din apropriere. Altele au fost trimise claie peste gramada intr-un camion cu destinatia Institutul de Medicina Legala. Altele insa au trebuit sa sustina versiunea atacarii militarilor de catre "teroristi".

De aceea nu cred ca e intimplatoarea secventa de mai jos, surprinsa de mai multi reporteri romani sau straini prezenti atunci in Piata Dorobanti. Cit tupeu iti trebuie sa minti cu o asemenea seninatate? Ori poate aceasta era "meseria" impricinatului.

Dupa asa scena vazuta in zilele acelea, cum sa nu-i ceri revoltat din strada capul lui Ceausescu??